1.copilăria
toată copilăria am avut pielea zgâriată
era o adevărată poartă
îmi imaginam pe atunci că
la naştere îmi rămăseseră bucăţi din coaja de ou
din care ieşisem şi păsările transparente care
imediat după naştere ar fi trebuit să vină să îmi ciugulească aceste resturi
din nu ştiu ce motiv au preferat să nu o facă
mă priveau însă necontenit cu nişte ochi de păpuşă

grădina din faţa blocului mi se părea înfricoşătoare
de parcă dacă aş fi intrat acolo aş fi avut destinul
celui din tinereţe fără bătrâneţe
grădina răsărea prima în fiecare dimineaţă
când mă uitam pe geam ea era deja acolo
stătea fără să clipească
la un moment dat am avut impresia
că de acolo am venit eu

nu prea făceam diferenţa între oameni şi blocuri
erau la fel de înalţi durau cât o clipă pentru mine care
voiam doar să le zic săru' mâna
mi se părea singurul rost pe care îl aveam în viaţă

despre soare am aflat foarte târziu
era iarnă şi mă dădeam pe gheaţă
am alunecat şi am căzut pe spate
pentru câteva clipe nu am mai putut să respir
soarele mi-a intrat atunci în ochi
şi mi-a ieşit pe gură sub formă de aburi reci

2.adolescenţa
mă simţeam de
parcă m-ar fi furat turcii din sânul satului
eram speriat
orizontul mi se înfăşura în jurul gâtului ca un fular
ochii îmi creşteau cu zgomot mâinile se depărtau de zona inimii
tălpile deveniseră urma uriaşă pe care o văzusem căndva în asfalt
şi în care făceam curse de maşini

cunoşteam oameni noi care nu mă cunoşteau
iubeam doar pentru că făcea parte din creştere
mă loveam mereu cu creştetul capului de cer

învăţam de la lucrurile pe care nu le aveam
îmi puneam dorinţe de traforaj
voiam ca toată lumea să fie din celofan
îmi plăcea atingerea lui ramurile copacilor fâşâiau
când mă plimbam prin parc

mă uitam la oameni aceştia ajungeau acasă
se culcau şi mă visau pe mine încă uitându-mă la ei

ascultam muzică sărind pe notele muzicale
ca un super mario
în căutarea prinţesei

puneam inima la zid şi marcam cu cretă
cât a mai crescut

când făceam dragoste
hainele mele pur şi simplu zburau prin cameră
în stoluri

3.treizecideani
azi
norii sunt vata de zahăr pe care o mâncam în copilărie
oamenii se rostogolesc prin viaţă
ca nişte sarmale
îşi pun multe haine pentru că îşi reneagă formele şi
uită să respire să tragă aer în piept puternic
să inhaleze copacii păsările cerul
ochii li se pierd în orbite
ca nişte nave spaţiale
furca pieptului li se îngreunează de fân

mă simt mai puternic dar fricile s-au înmulţit
stau pe mine ca nişte ace de brad
am o gravitaţie proprie unele gânduri nu cad
parcă sunt lipite cu super glue
privesc lumea pe stradă ca şi când m-aş uita într-o vitrină
mă urc în fiecare autobuz
crezând că poate acesta va zbura

iubesc fără şaibă
şi ştiu că nimeni nu ar mai iubi soarele dacă s-ar apropia mai mult de el

nu mă feresc de picăturile de ploaie
că doar nu sunt pioneze urăsc oglinda
pentru că dacă îi râcâi spatele îşi pierde proprietăţile
îmi aleg cu grijă lucrurile
pentru că la un moment dat
cineva va veni şi mă va duce pe o insulă pustie

mă bucură frigul intrat pe sub guler
nu mă mai sperie depărtările căci sunt în larg
poate doar faptul că umbra mea
nu se aşează pe nimic